
Să știi că am de gând să-ți prind secundarul în brațe, ca să mai fur o clipă în care să-mi respir viața.
O clipă de ciocolată caldă în care să privesc fulgii de nea cum se așează pe trotuar.
O clipă de furtună în care să-mi amintesc glasul lui și să mă înfior la auzul fiecărei litere.
O clipă de poveste în care stau în brațele bunicului pe jumătate adormită.
O clipă de frig în care împodobesc bradul cu steluțe.
O clipă de iarbă verde în care joc fotbal cu tata și râd că alerg mai repede decât el.
O clipă de lacrimă în care plâng de fericire.
O clipă de căpșună în care fac prăjitură cu mama, pe care ulterior ne-o va mânca pisica.
O clipă de stea în care iubesc mirosul unei seri de vară.
O clipă de iubire în care mi-e dor de un sărut.
O clipă de eu, în care zâmbesc fără să-mi pese.
Cu drag,
Eu
photo