Heartless.

Nu ştiu dacă voi, care îmi citiţi blogul vă amintiţi că am avut un post în care discutam unul dintre subiectele mele preferate "Dragostea nu există"...
Acu aproximativ o lună vroiam să scriu un post în care să retrag tot ce am zis, dar împrejurările m-au făcut să nu am timp... iar dacă aş fi făcut postul probabil acum aş fi regretat enorm.
Am ajuns în cele din urmă la aceeaşi concluzie: dragostea nu există... e pur şi simplu o iluzie generată de subconştient.
Şi... am ajuns pentru a nu ştiu câta oară în acelaşi loc al sufletului meu, epuizată psihic, încercând să alung, ca de obicei, într-o săptămână, orice sentiment ce mă lega de acel el.
Nu pot zice că regret tot ce s-a întâmplat... fiindcă nu cred că regret. Regret doar că mi-am dat voie să mă implic atât de puternic emoţional.
Chiar dacă a fost doar o relaţie de prietenie... chiar dacă toţi credeau că e altceva, singurul lucru ce contează este că a fost special, iar aceasta perioadă va avea un loc de cinste în sufletul meu... iar dacă voi avea ocazia, voi lua totul de la capăt, dar voi încerca să nu ajung în aceeaşi situaţie, pentru că nu e uşor să dai drumul mâinii ce te-a ţinut de câte ori ai fost pe marginea prăpastiei.

-Bianca, ziceai că nu crezi în dragoste... dar în iubire crezi?
-Nu ştiu ce să zic... poate...
-Atunci te iubesc.

:)

Fetiţa cu ochii verzi. [part 2]

De cele mai multe ori aşteptăm ca fericirea să vină din cele mai obişnuite locuri, dar ceea ce nu ştim este că nu e bine să aşteptăm fericirea. Ea este genul de persoană care cauta să fie originală, misterioasă, aşa că dacă o aşteptăm, ea se va lăsa aşteptată, aşa că cel mai bine ar fi ca scopul nostru să nu fie căutarea ei. Ea ne caută pe noi... şi ne va găsi... în curând.
Dar... ce se întâmplă când căutăm fericirea în cea mai trista persoană? Cum putem face faţă provocării? Cum putem dărui fericire unei persoane căreia moartea i-a luat-o?

Fetiţa cu ochii verzi s-a trezit cu zâmbetul pe buze, chiar dacă avea doar jumătate de suflet. Zâmbea fiindcă a realizat că nu era singură, chiar daca el plecase. Acum păstra o amintire frumoasă cu el în minte şi cicatricea de pe suflet. Îşi amintea acea zi. Ploua cu găleata, dar ei nu îi păsa. Atunci cineva s-a apropiat de ea şi i-a împrumutat umbrela lui. A observat că ţinea cutia în braţe, dar nu a zis nimic.
S-au luat de braţ şi au pornit împreuna prin ploaie, dar de data aceasta umbrela o proteja, el o proteja. A început să nutrească dragoste pentru cel care i-a adus Soarele înapoi, însă nu era o dragoste ca cea pentru baiatul cu zâmbet strengar. Nu era la fel de pură, nu era la aceeaşi intensitate. Într-o zi, ea a deschis cutia şi i-a aratat băiatului cu umbrelă ce are acolo. Acesta a rămas pe gânduri, puţin surprins şi de asemea trist. A luat jumate din sufletul său şi l-a lipit de jumătatea ei, dar fetiţa a refuzat cadoul. Nu vroia să fie el cel cu jumătate de suflet.

Dar acum zâmbea. Zâmbea fiindcă îl avea pe băiatul cu umbrelă şi fiindcă îl întâlnise pe băiatul creol, care o intriga, care îi făcea fiecare zi mai interesantă cu ajutorul caracterului său complex şi al inteligenţei sale. Era curioasă, vroia să îl cunoască cât mai bine, să pătrundă în mintea sa... în sufletul său.
Când mai avea puţin şi ajungea la sufletul său, după care tânjea atât de mult, a realizat că şi el avea, la fel ca ea, doar jumătate de suflet. El iubise o fetiţă micuţă, ce zâmbea tot timpul şi avea nevoie de ea ca de aer. Ea îi dăruia zilele senine. Însă moarte i-o răpise chiar din faţa ochilor. A vazut cum a sărutat-o şi a plecat cu ea, fără ca el să poata face ceva, fără ca măcar să îşi ia sufletul înapoi.

Fetiţa cu ochii verzi a început să plângă. Ar fi vrut să îi dăruiască fericirea care moartea i-o furase, dar nu ştia cum. Nu mai ştia cum să se apropie de el. Îi era frică, deşi asta dorea.
Când băiatul cu umbrelă a aflat ce simţea ea, şi-a închis umbrela şi stătea în ploaie cu ea şi cu alte zeci de persoane. Acum pur şi simplu nu mai era doar ea.

Fetiţa cu ochii verzi era confuză. Ce avea să se aleagă cu ea pe drumul pe care a început să păşească?

Tic-tac!

Tic-tac! Tic-tac!
Acelaşi sunet enervant care îmi aminteşte că timpul se scurge încet, dar sigur.
Dar chiar a trecut atâta timp?
Glasul vântului e acelaşi, iar apa e la fel de rece şi are acelaşi gust. Drumurile şerpuiesc la fel ca întotdeauna şi toate ajung la aceeaşi nori pufoşi la care ne uitam odinioară încercând să conturăm diverse forme cu creionul imaginaţiei noastre bolnave.
Dar... eu nu mai sunt la fel. Am crescut. Am continuat să plâng deşi îţi promisesem că voi fi puternică. Dar au fost şi lacrimi de fericire, promit! Am aruncat gustul înţepător al ţigării şi mi-am creat altă dependenţă: aceea de vise.
Oricum... am început să iubesc cerul. Mă face să ma gândesc la tine. De ce? Nu ştiu... tu mă cunoşti cel mai bine, poate mai bine decât mă cunosc eu însămi. Poate ai putea să dezlegi încă un mister al personalităţii mele.
Dar tu ce mai faci? Ai aceeaşi pasiune pentru adrenalină cum aveai o dată?
Se pare că timpul... când te-a convins să pleci, a uitat să îţi spună că trebuie să pleci fără să uiţi.
Tic-tac, tic-tac!

Leapsa

Merci Kali pentru leapsa :)

Leapsa merge la cine vrea :D ^^

Fetiţa cu ochii verzi.

Aţi avut vreodată inima împărţită în două? V-a smuls cineva jumatate din ea şi voi aţi uitat cum să folosiţi... sau v-a fost frică să folosiţi cealaltă jumatate? Dacă nu... sper să nu aflaţi niciodată... şi sper că povestea fetiţei cu ochii verzi să vă facă doar să vă imaginaţi.

Se născuse pentru a nu ştiu câta oară, cum o făcea de fiecare dată când un an se adăuga la şiragul vieţii ei. Fulgii de nea dansau ca de obicei pentru ea, făcându-i cadou inocenţa lor. Însă de data aceasta era altfel... era altfel fiindcă o persoană nu prea cunoscută îşi făcuse simţită prezenţa. O persoană care trecuse fugitiv printr-un moment scurt viaţa ei şi care a impresionat-o prin ce era, care o făcea să creadă că perfecţiunea chiar există. Glasul său era atât de pătrunzător încât fiecare particula din ea vibra la auzul acestuia. Cu toate că începuse să nutrească o dragoste mai deosebită pentru el, prietenia lui era cadoul cel mai frumos.
Timpul a zburat atât de repede şi se apropia clipa care o aşteptaseră atât de mult, aceea în care potecile munţilor unde au crescut aveau să se întâlnească şi ei se vor regăsi. Însă timpul nu a trecut fără să lase o urmă în sufletul celor doi: fetiţa cu ochi verzi şi băiatul cu zâmbet ştrengar. Prietenia lor devenise atât de strânsă, încât mereu ştiau unde se află celalalt, simţeau ce simte celălalt, chiar dacă sute de kilometri îi despărţea. Ea nu mai cunoştea singurătatea, fiindcă ştia că el e mereu acolo... pentru ea.
Într-un final, cei doi şi-au întâlnit privirile, iar discuţiile lor interminabile au avut un sfârşit care era asemenea unui colţ din Rai. Un sărut... un sărut la care ea nu se aştepta, care i-a umplut respiraţia cu eternitate. Însă el s-a oprit, s-a smuls din braţele ei care nu vroiau să renunţe la el şi a plecat împreună cu zâmbetul său ştrengar, lăsând în urma sa gânduri uitate de timp, o pereche de ochi verzi înecaţi în lacrimi şi un suflet rupt în două.
Lumea ei plină de culori vii a devenit brusc neagră. Privea printre lacrimi jumatatea de suflet care i-a rămas. Era nedumerită. Acolo se afla dragostea pentru toţi care o înconjurau, în timp ce în cealaltă jumatate, se afla doar el. Ce avea să facă acum? Dacă cineva îi vroia şi cealaltă parte? Ce avea să se facă goală pe dinăuntru? Astfel ea şi-a închis sufletul într-o cutie de metal, aşteptând ca el să se întoarcă. Dar nu s-a mai întors... iar fetiţa cu ochii verzi a rămas singură, cu jumătatea ei de suflet, pierdută printre stropi de ploaie, vânt şi ceaţă.

Amintiri.

Ce sunt amintirile?
Cred că... sunt acele mici detalii care au ecou în inima noastră şi care sunt dovada pentru a ne demonstra că am trăit şi până acum.
Ce înseamnă să trăieşti?
Să aduni amintiri... să le încui într-un sertar al minţii şi să le păstrezi pentru tine. Fără amintiri am fi doar nişte simple particule de praf. :)

stop!

cica eu sunt putin cam in plus pe aici. prefer sa nu mai fiu deloc. goodbye there. <3

Acolo.

Si acolo e locul unde am cunoscut iubirea in toate formele si culorile ei. :)

mdea.

nu mi-e bine fara el, dar nici cu el!

postez.

Bianca, simt o pofta nebuna de a posta. Poate ca imi e lene sa ma duc sa fac dus si sa ma pun in pat sau poate ca e mai mult de atat.Revers, cred ca asta e cuvantul potrivit pentru a descrie seara asta. S-au intamplat atatea luna asta. Iubire. Suferinta. Prieteni. Calatorii. Ganduri. Ura. Zambete. Plansete. Soare. Ploaie. Tunete. Fulgere. Salcami. El. Mesajele de la 2 noaptea. Bipurile de la 2 noapte. Sunatul pe la 2 noaptea si inchisul pe la 5. Nopti nedormite. Suflete invechite. Minti intrate la apa. Mistouri pe tema iubire. Din nou suferinta. Din nou iubire. Si mai multa iubire. Te iubesc-uri scuipate pentru prima data nu din mila. Intrebari. Raspunsuri. Teze. Note. Medii stricate. Prosperitate. Si mai multa iubire. Lampa. Aparat foto stricat. Mers prin ploaie. Bancuri spuse inainte de scoala. Intalniri la fara 25 la ceas. Ajunsul la fara un sfert la ceas. Conflicte. Bucurie. Multa bucurie. Raza mea de soare. Steaua mea. Picatura mea de ploaie. Coala mea rupta. Siretul meu. Cravata mea. Tocurile mele. Tenesii mei rupti. Tricou TH purtat ca pijama pentru a adormi cu gandul la el. Dreaduri. Mai bine nu dreaduri. Par cret. Mai bine nu par cret.

Yeah, mai spun? Mai bine nu .. Sa vorbim despre.. noi. Despre ceea ce vrem sa devenim. Sa ne evidentiem calitatiile. Ei bine, leapsa a ajuns la mine. Sa zic calitatiile mele? Desenez dragut, spun eu. Iert repede. Vad partile bune dintr-un om prima oara. Inca scriu cu stiloul. Iubesc matematica/ geografia/ istoria/ civica/ biologia/ chimia.

Ce vreau sa devin? Pai.. Psiholog, arhitect, redactor... poate o slujba in care sa comunic cu oamenii.. poate o slujba in care sa stau acasa in pantaloni largi, la fereastra, unde sa inventez ceva si sa castig bani pentru a le servi copiilor mei cereale dimineata (ce vise =)). imi plac cerealeleee).. Poate m-am gandit a-mi gasi o slujba care prevede criminalistica.. cine stie? Eu una nu..

Ador mirosul unei seri de vară.

Poate că dacă aş sti că nu devin obsedată m-aş gândi mereu la clipele superbe din viaţa mea, care au ajuns la punctul în care să fie un drog pentru mine, să fie "propria mea marcă de heroină". Totuşi am intrat în sevraj, aşa că am renunţat la ele, dar nu pentru mult timp. Acel miros plăcut, acel miros ce nu se poate asemăna cu nici un altul, acel miros pe care parfumurile ieftine nu îl pot reproduce: mirosul unei seri de vară, a ajuns pe furiş la mine, fără să vreau, fără să îmi dau seama. Cum miroase o seară de vară? Miroase a amintiri, a fluturi, a săruturi furate, a zâmbete pe furiş, a prietenie, a lacrimi.
O seară de vară miroase a cuvinte nerostite, a gânduri citite. Îmi umple sufletul cu acea aromă îmbietoare, care mă face să plâng şi în acelaşi timp să zâmbesc. E mirosul sufletului meu ce dansează sub picături de ploaie.
Ador mirosul unei seri de vară!

nu simt nevoia.

Deci, holbati-va, postez iar. Cred ca n-am mai postat de vreo luna, dar ce conteaza? Oricum posturile mele sunt parfum [ nu, nu, nu m-am pitzipongit].

Ati observat vreodata ca se intampla atatea in jurul vostru? Ati observat ca in Romania o relatie se incepe si de la 9 ani? Ati observat ca, sa ai un boyfriend e un must-have? 

Da, cred ca din duritatea mea trec la nostalgie.De ce? Pentru ca si eu sunt cocalara care are boyfriend si poate ca in unele momente mi-as dori sa fiu singura, dar uneori am nevoie de el mai mult decat de O2 [oxigen. si da, ce face chimie dintr-un om .. ]

Ah, e al dracului de enervant sa iubesti. E atat de stresant, de fapt. E minunat cand sentimentul e reciproc, dar e naspa cand esti geloasa si posesiva.Da, sunt geloasa si posesiva. Poate saracu` baiat m-o iubi, poate saracu` baiat ar face mult mai multe pt mine decat cred eu. Ghiciti ce? Eu il condamn pentru fiecare cacat pentru ca mi-e frica ca-l pierd si as fii sparta, idoita [ ce limbaj, domnu` Dan].

De la boyfriend ajungem la ... gelozie si posesivitate. Cred ca n-ati mai cunoscut o persoana ca mine. Frate, in ultimul timp am facut urat de tot. Sunt posesiva rau cand vine vorba de persoane. Si... Uneori poate ca exagerez, dar trebuie sa stiu ca ii am in siguranta.

[ ce post idiot, isi spun unii. da ma`, nu vreau sa impresionez pă nimeni, doar ma descarc, intr-un fel]

Stiti la ce parte vroiam sa ajung ? La partea aia idioata a unui vis de-al meu. Visez sa picure (cum a fost azi, ca asa mi-a venit ideea) si sa fiu in ploaie.. cu el. Vreau sa mergem pe strazi, printre blocurile gri, tinandu-ne de mana si avand parul ud ( si el ochelarii uzi. ah. cat am cautat un tip bun cu ochelari :x. pentru cei ce nu stiu, ador baietii care poarta ochelariiii =p~).

Hehe// Cam atat deocamdata.. See`ya.

Aş fi eu!

O leapşă primită de la Milena... sper totuşi că voi fi capabilă să o duc la bun sfârşit. :)

Dacă...

Dacă eram o lună, aş fi fost martie.
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost joi.
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost noaptea.
Dacă eram un animal marin, aş fi fost o broască ţestoasă.
Dacă eram o direcţie, aş fi fost est.
Dacă eram o virtute, aş fi fost speranţa .
Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost Eminescu.
Dacă eram o planetă, aş fi fost pluto.
Dacă eram un lichid, aş fi fost apă.
Dacă eram o piatră, aş fi fost o piatră neşlefuită.
Dacă eram o pasăre, aş fi fost o bufniţă.
Dacă eram o plantă, aş fi fost o trestie.
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost o furtună.
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost un o harpă.
Dacă eram o emoţie, aş fi fost încrederea.
Dacă eram un sunet, aş fi fost sunetul unei lacrimi de fericire ce alunecă pe obraz.
Dacă eram un element, aş fi fost focul.
Dacă eram un cântec, aş fi fost glasul vântului printre crengile copacilor.
Dacă eram un film, aş fi fost unul la care să fiu şi protagonistul şi regizorul.
Dacă eram un serial, aş fi fost Anatomia lui Grey.
Dacă eram o carte, aş fi fost Diavolul şi domnişoara Prym.
Dacă eram un personaj dintr-un film de ficţiune aş fi fost Indiana Jones.
Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost căpşuni cu frişcă.
Dacă eram un oraş, aş fi fost Roma.
Dacă eram un gust, aş fi fost dulce-acrişor.
Dacă eram o aromă, ar fi fost aromă de scorţişoară.
Dacă eram o culoare, aş fi fost albastru.
Dacă eram un material, aş fi fost plastic.
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost 'încerc'.
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost ochii.
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost un zambet.
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost română.
Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost Piratul Jack cel Teribil
Dacă eram o formă, aş fi fost o stea.
Dacă eram un număr, aş fi fost 24.
Dacă eram o maşină, aş fi fost un Volvo.
Dacă eram o haină, aş fi fost o pereche de blugi.

Această leapşă m-a făcut să îmi dau seama că nu mă cunosc pe cât aş vrea şi a fost pentru mine mai grea decât cea în care trebuia să spun 99 de lucruri despre mine.
A durat ceva timp să mă hotărăsc cu ce să completez, dar într-un final am reuşit, însă nu sunt pe deplin mulţumită de rezultate, însă pe moment cred ca acestea mă caracterizează cel mai bine .
Aş fi fost luna martie, fiindcă atunci reînvie natura, se renaşte viaţa, reîncepe infinitatea. Ziua de joi e mereu frumoasă, e o zi plină de zâmbete. Aş fi fost noaptea, ca toată lumea să poată să-mi vadă stelele. Caut înţelepciune, chiar dacă asta înseamnă să trec prin ce e mai greu, iar broasca ţestoasă învaţă singură cum să se descurce în viaţă, iar bufniţa e cea mai înţeleaptă... vede şi ştie tot, însă spune doar ce e necesar, cui ascultă. Aş vrea să fiu asemenea unei trestii, să mă înclin în bătaia vântului, ca apoi să pot să mă ridic, când trece furtuna. Aş fi est, fiindcă de acolo răsare Soarele, cu speranţa unei noi zile, unui noi început. Consider că nimeni nu a simţit cu asemenea puritate şi intensitate ceea ce scrie, aşa cum a facut-o Eminescu. Sunt ca Pluto, singură însă împreună cu toţi ceilalţi. Aş fi apă, cea care distruge şi creează în acelaşi timp. Aş fi o piatră neşlefuită, fiindcă defectele mă fac ceea ce sunt. Nu există om care să aibă doar calităţi. Furtuna nu e decât începutul liniştii şi fericirii. Harpa este intrumentul îngerilor. Încrederea este cel mai mare dar ce îl poţi oferi cuiva. Depinde de ei cum o folosesc. Lacrimile cântă o melodie surdă, ochii dându-le tonul cu ajutorul sincerităţii, formand un cor până ce se izbesc de zâmbet, care este cel mai sincer gest. Aş fi focul, cel mai puternic element, înteţit de glasul vântului, care este asemenea dragostei: nu se vede, dar se simte. Aş vrea să fiu ca plasticul, să mă pot modela în orice condiţie. Aş fi căpşuni cu frişcă pentru a fi bună şi sănătoasă în acelaşi timp, dar aş presăra şi puţină scorţişoară pentru a-i da o aromă deosebită vieţii. Aş fi Roma fiindcă pun accentul pe trecut, acesta este cel mai fascinant, fiindcă viitorul e improbabil, iar prezentul e în continuă schimbare. Aş fi albastru pentru a accentua frumuseţea reîncercării după eşec. Aş fi română pentru a preda creativitatea ce este potrivită în orice ocazie, asemenea unei perechi de blugi.

{ştiu că nu am folosit toate cuvintele de acolo, dar am simţit că nu era nevoie.
ştiu că textul e rigid, dar imi place fiindcă... e al meu.^^]

Scrie pentru mine!

Prin postul acesta aş vrea... să apelez la voi, cei care daţi din când în când câte un click pe blogul meu şi a lui Pukky. :)
Acum că şcoala e pe sfârşite am mai mult timp pentru mine aşa că am început iar să citesc cum o făceam o dată [Spre nemulţumirea profesorilor care mă prind că citesc în ore] .
Scopul acestui post? Răbdare, răbdare... ajung şi acolo. Aş vrea ca voi... care îmi citiţi blogul... să îmi recomandaţi ceva cărţi... care v-au plăcut, v-au inspirat... şi v-aş ruga să fie cărti uşor de găsit... adică gen bibliotecă... fiindcă oraşul minuscul în care trăiesc, din păcate, nu colcăie de librării aşa că mă descurc şi eu cum pot.
So... sugestii, ceva?
Dacă aveţi timp puteţi sa îmi specificaţi de ce v-a plăcut cartea sau...
So... please save my poor soul :X

N-am scris niciodată pentru tine!

Am gasit din intamplare pe net niste poezii minunate, zic eu. :) Are talent tipa, nu gluma. M'am indragostit pe loc. :X Jianu Roxana... :)

Aberatie...fara rima!

Oglinda-mi reflecta imaginea ...vag
O mana ce tine intre degete drogul
Bratara argintie isi pierde norocul...
Ramane o parte din ea!
Piciorul intins...departe de lume
Ramane o urma...un negru total,
Calcaiul imi iese...imagine surda...
Oh! Ce banal!
Incerc ochii sa-mi surprind in vitrina...
Tot caut...macar licarul ce a ramas...
Sa-l vad!
Dar sansa n-am!
Ei au plecat cu tot cu licar
Departe-n vesnice amintiri
Si o mare de durere stransa
Imi vrea trecutul inapoi!

N-am scris niciodata pentru tine!


N-am scris niciodata o poezie pentru tine,
Dar daca as scrie
Ar muri toate poeziile din lume
Cand mi-ai citi poezia ce te canta
Asa cum esti tu...
N-am scris niciodata o poezie pentru tine
Pentru ca nu vreau sa mi te fure
- Metafora vietii mele -
In valtoarea ei de versuri
Sa te inghita si sa ma lase
Singura cu ale mele cuvinte...
N-am scris niciodata pentru tine...
Pentru ca in fiecare zi iti scriu cu sufletul
In atingeri secrete, nopti fierbinti
Si dezmierdari in zori de zi.
N-am scris pentru ca...
Nu stiu sa scriu pentru tine.
Cere-mi sa scriu pentru oricine altcineva
Dar nu pentru tine !!!
Cum pot sa scriu pentru tine?
Cand eu sunt semnul de intrebare
Ce te incolaceste zilele, noptile
Si se ineaca tot mai mult in misterul tau,
Nu pot si nu stiu sa scriu
Pentru ca nu s-au inventat inca...acele cuvinte
Pe care numai noi doi sa le stim
Si cu care sa inventam o limba doar a noastra
N-am scris niciodata o poezie pentru tine,
Dar daca as scrie...
Ar muri toate poeziile din lume
Cand mi-ar citi poezia ce te canta
Asa cum esti TU....