Sincer, pierdere de vreme. Și de bani. Organizare foarte proastă, dezordine, gălăgie, oameni pierduți în spațiu. Panseluțe, zugrăveală, curățenie... :))
Eu am fost mai norocoasă. Am făcut repetiții. Și am mâncat spaghete și prăjituri. Și am râs. Și ne-am trântit pe jos, unii peste alții, și ne-am bătut, și am sărit, și ne-am pupat și îmbrățișat.
Fiindcă prietenii-s prieteni tot timpu!
Și fiindcă ăștia din trupa de teatru sunt ai mei! :x Și sunt cei mai cei!
Astăzi, începând cu orele 14:00 la Librăria Book Corner din Cluj - Napoca a avut loc lansarea cărţii "La capătul morţii", al cărei autor, Alexandru Jurcan" ne-a surprins ca de obicei cu o carte de poezii bilingvă ( română şi franceză). A avut ca invitaţi speciali pe Irina Petraş, Rodica Marian, Liliana Şomfălean şi Rodica Matiş.
Deşi nu sunt neapărat fan poezie, cele scrise de Alexandru Jurcan m-au impresionat întotdeauna. Pline de sentiment, dar în acelaşi timp atât de impersonale.
Şi ca să ne aflăm în temă, doamna Irina Petraş a spus printre altele că de fapt se sublinează ideea că moartea nu există, există doar treceri.
Doamna Liliana Şomfălean, prietenă bună a trupei Assentiment, s-a oprit asupra variantei în franceză a poeziilor, care, deşi încearcă să fie cât mai apropiate de varianta în română, conţin pierderi (sau adăugiri), care sunt sau nu pe placul cititorului (depinde de la caz la caz).
Scriitorul a încercat (şi reuşit) să dea o formă palpabilă morţii, să-i dea o personalitate a ei (fapt pentru care este numită Moartea, cu literă mare), a învitat-o la o şampanie, pentru ca apoi să fie înfrântă, să se înece în ocean.
Apoi, trupa coordonată de autor, Assentiment (o parte din ea) au dat o mică reprezentaţie, o surpriză pentru domnul profesor şi pentru cei aflaţi în sală, viziunea lor despre carte. Mica secentă a fost pe placul publicului, deşi trupa a muncit de data aceasta pe cont propriu.
De asemenea, domnul director Doru Ioan Rus, a intervenit pe la jumătate, cu unul dintre momentele lui comice, care a destins atmosfera care, deşi a început pe un ton familiar, a avut tendinţa să devină cam... sobră?
Şi, ca să ne surprindă în continuare, domnul Jurcan ne-a chemat, după lansare, la o gustare la Centrul Cultural Francez. Gustarea a constat în pâine, caş, ceapă şi ca desert, cozonac cu urdă.
"La capătul morţii" este a 15-a carte a domnului Alexandru Jurcan (la cât mai multe! ).
De acelaşi autor vă pot recomanda: "Cei rămaşi pe pământ" (preferata mea), "Plouă peste crimele oraşului", "Stăpânul şi Silberta", "Fuga insulelor" şi ca să închei cu o notă mai umoristică propun "Cocosul şi cocoaşa".
O să revin în curând cu poze! :)
Am fost la Belgrad. Frumosul Belgrad, cu cladiri înalte, trotuare pavate şi mii de lalele. O primăvară de poveste cu oameni extraordinari din Serbia, România, Ungaria etc, toţi adunaţi să dea ce au mai bun pe scenă cu ocazia celei de-a zecea ediţie a Festivalului de teatru francofon.
M-am îndrăgostit de acel oraş unde domnesc liniştea, pacea, respectul, curăţenia, dar şi de acei oameni minunaţi pe care i-am întâlnit, alături de care am băut cafele, am stat la aceeaşi masă, am împărtăşit secrete şi ne-am ataşat unii de alţii. Vorbesc desigur despre Nina, Milena, Tijana, Stefan.
Am urmărit zeci de spectacole care de care mai interesante, dar nopţile nedormite, petrecute alergând pe coridoare, făcând picnic la noi în camera şi râzând şi-au spus cuvântul, deoarece nu puţine au fost ocaziile când am aţipit în sala de teatru.
Am făcut kilometri întregi, îmbrăcaţi în personaje din cultura Franţei: rochii bufante şi pălării imense se unduiau în bătaia vântului.Drumul a meritat. Am ajuns într-un loc feeric unde Dunărea şi Sava se contopesc şi iau în braţe o insulă superbă.
Raul era un Balzac obosit, cu pletele în vânt şi cu un sacou ce evoca timpuri de mult uitate. Cătălin, îmbrăcat într-un Proust cu aer pueril, mergea galant cu mâinile în buzunarele pantalonilor, în timp ce Raluca, cu veselia ei inepuizabilă prezenta o Colette modernă. Iar eu, întreg drumul am discutat tot felul de nimicuri interesante cu Stefan, în timp ce muzica trupei din Ungaria dădea ritm paşilor noştri şi cu rochia imensă, de un roşu intens, ce mi-a dat alura unei Marie Antoinette din zilele ei bune, de copilă ce nu simţise gustul amar al vieţii.
Am participat la jocuri de improvizaţie unde, deşi nu am câştigat, am simţit gustul victoriei pe buze, deoarece 5 oameni atât de diferiţi ca mentalitate, cultură, tradiţie, am fost capabili să cooperăm şi să creăm împreună.
Mă bucur enorm că am avut ocazia să cunosc oameni extraordinari, cu suflete imense, de care m-am ataşat şi s-au ataşat de mine şi care, sunt sigură că îmi vor rămâne prieteni pe viaţă: Nina, Milena, Tijana, Stefan. Vă mulţumesc pentru tot!
Ne-am găsit treziţi atât de brusc din vis şi eram cu sufletul cât un purice, cu ochii înlăcrimaţi şi bagajele în mână, aspirând cu sufletul ultimele scânteie ale Belgradului.
Fetele ne-au scris o scrisoare şi în timp ce traduceam pentru toată lumea, tristeţea şi dorul iminent şi-au spus cuvântul. Stăteam îmbrăţişaţi, ne pupam, ne îmbrăţişam iar şi ne încurajam. "No tears", două cuvinte ce s-au auzit de zeci de ori, pe diferite voci. "Mi-e dor de tine", "Volim te", "Te iubesc". Cuvinte care nu ştiu când vor avea un înţeles mai profund.
Au revoir, Belgrad!
