Iubiri sparte îşi cântă melancolia printre ore grăbite şi feţe crispate. Câte vieţi vor aluneca pe coji amare de portocală până vei uita că mă iubeşti?
Sufletul ţi-e galben, iar acidul l-a găurit. Iubirea curge, iar tu eşti prins într-o cameră, a cărei singură ieşire e înspre infern.
Câte suveniruri voi cumpăra din lumile galaxiei minţii mele până îmi voi aminti că nu te mai iubesc?
Nebunii aleargă spre marginea prăpastiei, împreunându-şi mâinile pentru un tango volatil în timp ce moartea şi-a luat liber pentru a nu fi nevoită să angajeze mercenari care să-ţi ucidă iubirea.
Îndrăgosteşte-mă de tine! Apoi fă-mă să sufăr! Ca să uităm că ne-am iubit. Doar aşa primăvara mă va lăsa să-mi aştern sufletul pe foaie...
