Promisiuni...

Nu înțeleg de ce oamenii promit lucruri de care nu se pot ține de cuvânt. ”Eu nu te voi face să suferi”, ”nu te voi supăra niciodată”, ”voi fi mereu alături de tine”... Și apoi au uitat ce au spus, au tratat totul superficial.
E ok... sunt obișnuită cu ideea că oamenii vin și pleacă. Dar sunt unii care nu pleacă definitiv, ci ce întorc constant, te amăgesc, te lasă iar.
Oricum... cei mai groaznici mi se par cei care își tatuează numele pe sufletul tău. Mai mult, îl încrestează... și când sunt mulțumiți de rezultat, vin cu un ”îmi pare rău, dar nu pot să-ți fiu toată viața alături.” Atunci doare cel mai rău. Fiindcă, apoi, oricât de mult persoane încearcă să acopere găurile, nu vei mai reuși să alungi sentimentul acela că te simți singur....
Citisem undeva că nu e o soluție să arzi pozele, să blochezi amintirile, fiindcă de fapt doar ești într-o stare continuă de negare. Ei bine, nu știu cum să spun că... un perete plin de poze nu mă ajută prea mult.
Orgoliul. Asta mă ajută să zâmbesc în fiecare dimineață.
Ceea ce e mai nasol e că... uneori e atât de greu să ierți, să uiți...

poza