Aştept cu nerăbdare să rostesc iar acel "te iubesc" sincer, de care să nu-mi fie frică şi care să nu-l spun din obligaţie pentru el. Aştept cu nerăbdare să aud un "te iubesc" sincer, care să nu îmi rănească auzul şi care să nu simt că mă încătuşează de inima lui.
Unde sunt "te iubesc-urile" de odinioară?
Voi, care îmi citiţi blogul... cum staţi cu "te iubesc-urile" în ultima vreme? :)
Păşeşte uşor printre stropii de rouă, sari printre ei, învârte-te, dar nu-i zdrobi. Îmbrăţişează-ţi aripile şi înalţă-te spre cer. Acolo despică norii până îţi găseşti un partener de dans. Ai grijă doar să nu aibă aripile transparente. Va dispărea jocul de lumină. Vă veţi întâlni şi vă veţi oglindi în zâmbetul celuilalt. Aici e nevoie de curaj, minte, înţelepciune... ca să vă iubiţi din prima clipă. Să iubiţi dansând... să dansaţi iubind.
Coborâţi încet spre pământ şi zdrobiţi impreună toţi picurii de rouă. Suflaţi-i, evaporaţi-i! Legaţi Soarele şi trageţi-l spre miazăzi, tu şi zânul tău. Nu vă împreunaţi mânile până nu stingeţi Soarele în ocean. Întinde-te pe iarba moale, plângi, ţipă, simte, iubeşte! Ridică-te uşor şi învârte-te până rochiţa ta purpurie va picta apusul.
Roagă-l să-ţi aducă luna şi aşeaz-o pe cer să o puteţi privi stând tâmplă în tâmplă, până vi se va vedea respiraţia. Acum puteţi dansa! Valsaţi în jurul lunii şi lăsaţi în urma voastră paşi de stele.
Dansează! Zâmbeşte!
Simte! Iubeşte!
Întuneric. Câte o lacrimă cade în hăul întunecat, lăsând în urma ei ecouri de râsete. Zeci de mii de inimi bat la unison, într-un ritm greoi, sacadat, plin de ură.
Războiul e pe sfârşite. Nici măcar Soarele* nu a supravieţuit. De fapt, el a fost principala victimă, începutul şi sfârşitul. Ritmuri de manele se aud până la porţile Raiului, unde îngerii ascultă în căşti muzică simfonică. Poate ei reuşesc să se salveze.
Şi tot Jazz-ul...? Milioane de note muzicale aruncate în acid. Falsul a acaparat lumea.
Am putea să ne întoarcem din drum? În ritmul acesta distrugem geniul.
Soarele*- aici face referire la Soarele lui Ioan Barbu, care reprezintă apogeul cunoaşterii.
De azi sunt fericită! De azi am închis orice portiţă de scăpare către tine. Nu te mai vreau! Te las în lumea ta plină de fum şi îmi colorez gri-ul. Sunt destui îngeri care mi-ar împrumuta pigmentul lor din zâmbete. Îmi vine să plâng, să ţip de durere că eu însămi te voi transforma într-o umbra. Tremur din toate încheieturile şi vreau să dau timpul înapoi, să dorm toată ziua în care te-am cunoscut. Ploua cu găleata, dar eu vroiam să mă plimb, să învârt umbrela între degete şi să râd.
Pentru un demon arăţi mult prea angelic. Dacă ştiam, îmi chemam atunci îngerul să mă salveze, dar l-am alungat. Pe el şi toţi care i-au urmat, încercând să mă ia în braţe, să mă ducă în zbor peste drumul bătătorit pe care mi l-ai aşternut în faţă.
Am preferat să lupt, să sufăr, să-mi privesc sufletul ce icnea de durere. Nu auzeam decât muzicalitatea glasului tău şi nu vedeam decât albul zâmbetului tău. Zâmbetul e singurul lucru care îmi place la oameni. Dar tu eşti un demon, cel mai demon dintre toţi. Nu te-ai coborât la nivelul unei muritoare. Nu ai făcut decât să dansezi cu mine prin foc şi fum.
Azi s-a terminat. De azi încep căutarea pentru un nou înger, care să pună lacătul pe portiţele de ieşire proaspăt închise. De azi vreau să mă pierd printre nori!
Suferi de rău de ea. Faringele şi esofagul îţi ard, iar sângele care-ţi pompează prin vene este atât de rece încât îţi este palid până şi ţesutul neted de tip cardiac. Plasma alunecă leneşă oprindu-se o dată la 24 de bătăi de inimă. Nu-i pasă că tu te prăbuşeşti printre vise şi promisiuni.
Simţi moleculele de aer cum se izbesc de pereţii canelelor tale respiratorii şi ţi-ai dori să poţi respira apă, să simţi cum îţi dansează ciclostonii prin plămâni.
Globulele albe au început un război civil cu hematiile. Le-au luat prizoniere şi negociază cu inima pentru eliberarea lor. Dar ea nu are chef de negocieri.
Se chinuie să îşi menţină ritmul încetinit de durerea care a cuprins-o. Se opreşte din când în când să îşi tragă sufletul, apoi continuă cu şi mai multă hotărâre. Nu vrea să te abandoneze, nu vrea să renunţe, pentru că e responsabilă pentru moartea ta sufletească. Nu o judeca... iart-o... uită!
Scrie-i o scrisoare de dragoste pe placul ei! Cum îi place? Tu ştii mai bine decât oricine, dar probabil că în cazul ei, ai impresia că nu ştii nimic! Nu începe cu clasicul "draga mea", mai bine scrie "Hey, micuţo"! Nu îi spune motivul pentru care îi scrii! Spune-i doar că vroiai să se chinuie să îţi înţeleagă scrisul! Nu te emoţiona! Comportă-te pe hârtie la fel cum te comporţi când eşti în faţa ei! Fii rece, atent, fă-o să râdă!
Imaginează-ţi cum ar citi scrisoarea, stând întinsă pe pat şi dând din picioare, cu un zâmbet larg pe faţă! Fă-i o descriere completă! O să râdă şi o să îşi schimbe poziţia. Doar nu ai vrea să-ţi dea dreptate...
Nu-i spune că o placi... o să se supere. Mai bine zi că îţi place cum îşi pune mâna la gură când râde, sau cum îşi plimbă degetele pe gâtul tău când vrea să te enerveze.
Nu-i spune că o iubeşti, căci o să arunce scrisoarea. Spune-i că ai vrea să îi faci o poză în cel mai prost moment al ei. Fiindcă atunci ţi s-ar părea că e ea, naturală, fără nicio mască.
Mărturiseşte-i că adori cum tresare când te joci în părul ei şi că te uiţi mereu la ea pe furiş, fiindcă e atât de simpatică atunci când nu e atentă.
Sau cel mai simplu... scrie-ţi sufletul pe foaie. Atunci te va iubi mai mult decât te iubeşte deja. Ce? Nu ştiai, da... te iubeşte. Dar nu-i spune că ştii! Nu îi place să fie cu garda jos.
Scrie-ţi sufletul pe foaie!
Am să-mi machiez buzele crăpate cu sânge. Vino, ia-mă, sunt vie, de fapt, o moartă vie. Sunt doar acea mică fetiţă cu o minte diabolică. Uite, apune Soarele, dar tu iubeşti doar lumina. Eh... ce naiba? Dacă mă iubeşte, de fapt nu mă iubeşte. Am să-l părăsesc, am să arunc apă peste focul inimii. Dar nu mă lasă să plec. Dacă mă iubeşte, de fapt nu mă iubeşte. Mă urăsc pentru că ştiu că minte.
Dacă te-ai îndoit de mine, acum sunt o moartă vie. Te dezgust? Foarte bine! Te voi bântui toată viaţa, după fiecare apus de Soare. Am avut oportunităţi pentru eternitare, iar acum tânjesc după noapte. Da, văd frica de câte ori mă uit în ochii tăi. Fă-mă să-mi doresc să mor. Gustă-mă! Bea-mi sufletul! Respiră-mă în camera ta. Să te aud cum ţipi de groază!
Oricum nu te voi asculta. Mă voi plimba prin existenţa ta, fără vreun scop, pentru că în final... toţi suntem morţi. Sărută-mi rănile sufletului. Iubeşte-mă acum, în viaţa de apoi. Noi nu avem loc nici în Rai, nici în iad. Suntem prinşi între lumi. Îţi aud frica în respiraţie. Nu te voi ucide... decât din plăcere! Iar toţi oamenii care au rămas în urma, ameţiţi şi orbi nu vor simţi lipsa noastră. Ca doar suntem morţi vii!
Două mii de ani vom aştepta eternitatea!
Cum să încep postul acesta? Hmm... cred că voi spune că azi este 24 Aprilie. 24 aprilie este a 114-a zi a calendarului gregorian. De fapt... este mai mult de atât!
Azi, una dintre cele mai importante persoane pentru mine împlineşte frumoasa vârstă de 15 ani (deci trebuie să bem 15 sticle de şampanie! )
La mulţi ani, Criss!
Să creşti mare, frumoasă, să ai parte de tot ce îţi doreşti, să îţi fie viaţa toată un zâmbet şi să fiu prin preajma ta şi când o să împlineşti 105 ani!
Ei bine... ţi-am zis eu că vii la liceu şi o să te stresez tot timpul! Sau de fapt... o să ne stresăm reciproc!
Să nu te schimbi niciodată, să rămâi la fel de entuziastă, prietenoasă, pistruiată, iubitoare şi mai ales... fericită!
Nu ştiu dacă o să-ţi placă sau nu cadoul, dar sper măcar să te fac să zâmbeşti!
Te iubesc muuuuuuuult!!!! ;x
Apropo... Ubitha mea... exact acum o lună am împlinit 2 ani de când suntem "împreună". Că îţi aminteşti că a noştri au mers la... pescuit :))
:*:*:*:*
De curând am terminat de citit "Invitaţie la vals" a lui Mihail Drumeş şi mi s-a părut o carte minunată, simplă, destinată oricărei categorii de cititori. Pur şi simplu te introduce într-o transă în care nu o să ieşi decât după ce temini cartea. Ei bine, cel puţin asa mi se întâmplă mie cu cărţile care îmi plac.
Ei bine, n-am venit aici să fac o recenzie a cărţii, ci să spun în câte feluri mi-a deschis ochii, câte am realizat.
1) Cu sufletul stă ca şi cu răceala. Umbli destul de dezbrăcat, nu porţi căciulă sau ceva la gât şi într-o dimineaţă te trezeşti că ai impresia că îţi va exploda capul, ai nasul înfundat şi febră. După ce îţi trece, ţi-e frică de o nouă răcealăm aşa că te îmbraci mai bine. Ei, aşa şi cu sufletul. Îl lăsăm descoperit şi orice vânt de noiembrie poate să îl atingă, orice dragoste trecătoare. După ce facem febră de vreo două ori, îl infofolim bine şi nu ne mai lăsăm duşi de nas de vremea schimbătoare. El se cicatrizează, îşi vindecă rănile, dar apoi devine mult prea preventiv şi nici măcar adierile nu mai pot ajunge la el.
"Marile dureri nu dor de la început. Sunt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă."
2) Prietenia bazată pe invidie din ambele părţi este printre cele mai rezistente.
3) Orgoliul este o armă puternică, dar de multe ori se poate întoarce împotriva noastră şi vom avea de suferit mai mult decât am fi avut dacă nu intervenea el.
4) Doi oameni se pot iubi atât de mult, încât să moară unul pentru celălalt, dar cazurile astea sunt rare.
" De altfel, aleşii dragostei absolute sunt excepţii tot atât de rare ca şi geniile."
5) Când eşti trist te întrebi de ce nu eşti fericit. Când eşti fericit te întrebi de ce eşti atât de fericit. Niciodată nu suntem mulţumiţi!
6) Pasiunea care tinde spre nemărginire este... extraordinară!
"Vreau să-ţi intru în sânge!"
"Sufeream de rău de tine!"
"De ce nu te-am omorât atunci? De ce n-am murit împreună?"
Iubitule, de când nu am mai vorbit, lumea parcă a luat-o razna! Vezi oameni plimbându-şi umeraşele de ici'colo. Unii le ţin în braţe, alţii le-au pus zgardă.
Şi peste tot e nisip. Îţi aminteşti că nu suport nisipul? Oare dacă am goli pământul de nisip, s-ar opri timpul?
Unde aş vrea să se oprească timpul? La pagina 124 din "Invitaţie la vals" a lui Drumeş, chiar dacă iubirea absolută nu va răsări Soarele încă o dată. Măcar să ştiu că voi rămâne cu zâmbetul pe buze.
Nu dragule, nu mi-e dor de tine. Prefer iluziile în locul tău. Nu vreau să îţi stric părerea bună pe care o ai despre tine, dar eşti pur şi simplu mult prea real pentru mine!
