Limită când x tinde la infinit din x la n

Sunt de părere că pentru a evolua, trebuie să țintim sus, dar totuși, cred că trebuie să avem și o limită... În ideea că, eu nu pricep pur și simplu anumite lucruri. Spre exemplu. Zilele trecute am venit cu trenul de la Cluj-Napoca, la Huedin. M-am așezat într-un compartiment unde erau doi bătrânei și un cuplu pe la 20-22 de ani, ceva de genu. Bătrânelul simpatic, vorbăreț, cu povești despre Ceaușescu și Revoluție, cam ca și toți bătrâneii de pe tren. Tipu cu un tricou mulat, cu cu guler în V (mai mult decolteu, dar fie), genu de bărbat care mai mult ca sigur are o manea ca și sonerie la telefon. Tipa: blond spălăcit, nu prea slăbuță, blugi strâmți, tricou până la buric. Amândoi păreau foarte îndrăgostiți, pupici, îmbrățișări, tot tacâmul.
Pentru o clipă chiar am lăsat la o parte faptul că erau cam de prost-gust și mi s-au părut drăguți împreună.
Eh... Toate bune și frumoase, când ajung acasă, cerere de prietenie de la cineva care îmi părea relativ cunoscut. Hmmm... dau accept, să văd ce și cum și realizez că era chiar tipu din tren. Ținând cont de faptul că nu-mi place să-mi fac o părere proastă despre oameni până nu văd ce au în cap, discut de vreo 2 ori cu el. A 3-a oară îmi cere numărul de telefon, că ar vrea să discute cu mine, să mă cunoască mai bine, că el nu se mai înțelege bine cu iubita și nu mai durează mult relația.
Am dat peste o grămadă d-ăștia, mai ales în ultima vreme... Și întrebarea mea. De ce, de ce un manelist convins, cu tricouri cu D&G, care poartă ochelari de soare în spații închise, ar crede ca ar avea ce discuta cu o fată care citește, merge la teatru, vrea să facă o carieră? Sau sunt fete de genu ăsta care se simt atrase de lanțuri de aur groase și ghiuluri?
Nu pricep, nu pricep...
Știu că sunt răutăcioasă, dar vorbeam mai devreme de limite. Ar trebui să fie limită în ambele părți. +/- infinit ne cam depășesc... 

Vara.

Am ajuns la concluzia ca vara este cea mai buna perioada pentru a evolua, in care lasam in urma poverile inutile si imbratisam ce e nou, bun si frumos.
De asemenea vara iubim mai mult, probabil fiindca ne sunt calde sufletele. Fiecare vara are iubirea ei.

Eu am renuntat la prieteniile de fatada, la relatiile care nu aduceau beneficii de nicio parte. Am renuntat si la parti din mine pe care le consideram inutile si sunt multumita.
De asemenea am invatat ce inseamna cu adevarat munca, sa castig banii de care am nevoie, sa comunic mai bine, sa inteleg nevoile fiecarui om in parte, fiindca pana acum nu am fost constienta de cat de diferiti suntem cu adevarat. Cred ca am devenit mai putin egoista si sunt fericita.

Scrisori melancolice.

Am recitit zilele astea o grămadă de mailuri/ mesaje/ scrisori pe care le-am primit de la foștii iubiți. Iar azi... am rămas puțin pe gânduri. Fiindcă am aceste ”suveniruri” care îmi amintesc de zilele frumoase și îmi lasă un zâmbet puțin tâmp și puțin trist pe față. Iar acest lucru îmi arată că... oricât timp ar trece, nu voi putea fi niciodată indiferentă pentru simplul fapt că aceste persoane, pe rând, de-a lungul timpului, mi-au ocupat o parte imensă din suflet. Iar acum amintiri pline de zâmbet sălășluiesc, prăfuite, în sertărele.
Tot timpul voi avea o mică slabiciune pentru acești oameni. Dar nu o slăbiciune care ar putea să devină pasiune. Nu... doar un fel de datorie care mă obligă să nu-i uit, fiindcă odată, mi-au aparținut și le-am aparținut. Și ”datoria” asta mă face să zâmbesc și să fiu melancolică pentru câteva secunde, când îmi amintesc ceva drăguț. Și tot această ”datorie” mă face să răspund unui mesaj sau unui telefon venind din partea unuia dintre ei, chiar dacă au trecut ani...
E surprinzător, dar mereu îmi amintesc lucrurile frumoase... niciodată certurile, luptele pentru orgoliu, minciunile, trădările. Nu, doar zâmbete, emoțiile, fericirea. Cred că acesta este modul în care acționează cu adevărat timpul. Ne ține puțină rezervă de fericire, pentru atunci când avem mai mare nevoie. :)

Sursă poză

O altă scrisoare necitită.

Dragule, am momente când uit complet de existența ta... ca și cum nu ai fi fost niciodată. Apoi, există zile ca acestea când îmi este atât de dor de vocea și parfumul tău încât de data asta aș avea puterea să renunț la mine pentru noi.
Știu că ești complicat și ai o inimă simplă, dar cum spuneai și tu, poate până acum am fi reușit să învingem prejudecățile pentru că iubirea noastră era sinceră.
Poate sunt egoistă. Poate nu îmi e dor de tine, ci de o iubire sinceră care să-mi dăruiască zâmbete.
Însă tu nu te vei întoarce, iar o altă iubire sinceră întârzie să apară. Până la urmă cred că mi-ai insuflat această dependență. Iubirea a devenit și pentru mine un drog și aș fi dispusă iar să închid ochii și să sar cu capul înainte ca să-l mai gust o dată.
De fapt nu. Poate nu-s egoistă. Poate chiar îmi lipsește să îmi spui că sunt frumoasă pentru cum mă leg la șireturi și că îmi iubești părul, emoțiile, lacrimile, buzele, tot.
Tot am vrut să te întreb dacă te mai gândești la mine așa, dar de prea mult timp mi-a dispărut îndrăzneala de a vorbi cu tine...
Și până în ziua de azi, când e furtună, mă gândesc la tine și resimt acel zbucium sufletesc de atunci.
Au fost multe furtuni în ultima vreme, dar presupun că totul dispare îndată ce apare soarele.
Nu mă înțelege greșit. Nu te iubesc. Iubesc doar ideea că ne-am iubit. Doar îmi amintesc că te-am iubit. Dar îmi e dor uneori de tine...

Micul Prinț

Au trecut doi ani de când am redescoperit ”Micul Prinț”. Am citit o dată pe lună, de 2 ori pe săptămână, de 3 ori pe zi, ori de câte ori simțeam nevoia să râd, să plâng și să aflu răspunsuri.
Povestea în sine e pentru copilul din noi, dar acele dedesubturi ce stau îngropate sub metafore mi-au călăuzit viața în acești doi ani, doar în direcția cea bună.
Poate părea incredibil, poate părea o prostie, dar pentru mine e cert... dacă sunt în căutarea răspunsurilor, ”Micul Prinț” mi le poate oferi.
Și acum, după doi ani de zile, mă întorc de unde începe totul, la citatul care caracterizează atât de bine această carte, viața, legătura dintre trup și suflet: ”Nu vezi bine decât cu inima... Esențialul e invizibil pentru ochi.”
Și când mă gândesc că la 12 ani, când am citit-o prima dată mi s-a părut cea mai mare prostie, sunt mândră că în descurs de 6 ani am învățat să văd cu inima.

Nu îmi place ploaia măruntă.

Nu îmi place vremea aceasta în care lumea, deși își continuă activitățile zilnice, pare să stea pe loc... și nu într-un mod pozitiv, ca și în acele câteva secunde când explodezi de fericire. Nu-nu... ci ca și cum ai fi singur într-un beci rece și auzi câte un strop de apă evadând din refugiul acoperișului și îmbrățișând cu nesaț podeaua.
E frig și toată lumea poartă haine groase... până și dragostea, prietenia sau zâmbetele încearcă să se protejeze. Nu îți rămâne altceva mai bun de făcut decât să savurezi o cană caldă de ceai, într-o bluză groasă și o carte bună în mână.
Se pare că până și inspirația și-a tras impermeabilul peste ochi.

Ioana Resteman - Un surâs din umbră

”Resteman Ioana-Alexandra s-a născut pe 26 noiembrie 1994, avându-i părinți pe Resteman Ioan a Chețului și Rodica.” Acesta este începutul descrierii vieții și carierei Ioanei, care a avut lansarea primului volum al romanului ”Surâsul umbrelor”, în data de 12 mai 2013. Cum spune și scriitorul Alexandru Jurcan ”Niciodată nu aș fi crezut că o adolescentă poate rezista tentațiilor facile în materie de literatură, venind cu demnitate antică dinspre Agârbiceanu și Rebreanu, fixând un univers rustic solid, involburat, dezlănțuit, cu un talent rotund, unitar, pătimaș, incontestabil.”
Acum vreo 2-3 ani, am citit câteva pasaje din ceea ce vroia să fie un roman cu tematică rurală, a unei colege din liceu, mai mică decât mine. Nu o cunoșteam personal, dar i-am îndrăgit din prima clipă stilul, iar când am auzit că va avea lansarea de carte în luna mai, mi-am spus că trebuie neapărat să ajung, să o felicit și să pun mâna pe acest roman incredibil, al unei fete care, deși are doar 18 ani, se vede că a simțit pe umeri greutățile vieții.

12 mai 2013
Căminul cultural din localitatea BOLOGA

Agitație, forfotă, oameni alergând din stânga în dreapta, o sală imensă, în care plutea aerul acela specific vieții de la sat. Flori proaspete de liliac priveau mândre peste oamenii ce încet, dar sigur, ocupau locurile, din ulcioarele de lut în care au fost așezate nu cu mult timp înainte. Decorul rustic completa perfect acest aer: ștergare viu colorate cu o broderie incredibilă, un fus și o roată de tors.
Ioana își plimba neliniștită privirea prin sală, cuprinsă de emoții, văzând cât de multă lume se adună, pentru a fi alături de ea în această zi de neuitat.
Evenimentul a fost inițiat de fostul învățător al Ioanei,Ionel Pop, care a vorbit cu drag despre ea și care a observat, când era micuță că, ”îi plăcea să citească și nu îi era dragă matematica”. Privind în gol, peste capetele celor din sală, o vede pe proaspăta scriitoare, plângând când acesta a citit în clasa ”Puiul”, ”Moartea căprioarei” sau ”Trei, Doamne și tot trei”. Intuindu-i talentul, a ajutat-o să pătrundă în Eminescu și nu i-a fost deloc mare mirarea când a aflat de realizarea ei și speră ca prin scrierile Ioanei, satul Bologa va ajunge să fie mult mai căutat decât acum și îi face o urare care ajută liniștea să se așeze peste sala curioasă: ”Îți doresc drum lung în ale scrisului. Știu că o să urmeze lucruri mult mai bune, mult mai frumoase și noi toți de aici trebuie să fim alături de ea. Îți doresc sănătate și putere în tot ceea ce faci!”
De asemenea, primarul comunei Poieni, Boca Gheorghe, care a susținut-o în realizarea acestui vis, i-a urat și dânsul mult succes.
Cartea a fost prezentată de profesorul de limba română și îndrumătorul Ioanei, Dinu Bălan, de către Gabriela Copaciu care i-a fost profesoara în gimnaziu și de către scriitorul Alexandru Jurcan.
Dinu Bălan a fost șocat de regionalismele din manuscris cu care jongla cu atât de multă ușurință: "Este un talent viguros și cu siguranță va face o carieră literară”. ”Reușește să învie niște suferințe din familia sa, iar personajele sunt foarte bine conturate”.

În continuare a luat cuvântul Gabriela Copaciu, fosta profesoară a autoarei: ”Ioana Resteman este o elevă pe care orice profesor de română ar fi vrut să o cunoască, iubitoare de cultură, de oameni, de biserică și de satul Bologa.” Și, considerând că ele s-au ”legat sufletește”, a spicuit câteva rânduri din cele mai fragede compoziții ale Ioanei. Au fascinat-o descrierile minuțioase și în special faptul că personajele, pe rând, devin personaje principale. ”Cartea mi-a dat emoție, mi-a stârnit lacrimi și m-a făcut să realizez încă o dată greutatea vieții omului.”
Alexandru Jurcan mărturisește îndoiala pe care a avut-o în legătură cu romanul. A verificat chiar să vadă daca acesta este într-adevăr original. ”Chiar dacă Ioana nu va scrie încă o carte, ea va rămâne cu aceasta.” Discursul nu a fost unul lung, preferând în schimb să exemplifice un personaj din carte, pe ”bețica satului”, scoțând de sub masă sticla cu ”horincă”.
Ionel Pop, care a fost ”naratorul” acestei lansări de carte, a invitat publicul să ia cuvântul. Astfel, a luat microfonul Georgeta Resteman, o autoare importantă ale acestor locuri: ”Imaginile, descrierile urmelor războiului și a ceea ce s-a întâmplat în acele timpuri, regăsite în cartea Ioanei, mi-au amintit cu duioșie de serile lungi de iarnă în care, la gura sobei, bunicul meu îmi povestea despre atrocitățile petrecute în satul Bologa în vremea războiului”.
Doina Fărcaș, profesor de limba română în Valea Drăganului a spus: ”Ioana este profundă, temeinică în ceea ce face și în ceea ce gândește” și o aseamană cu Marin Preda. Și se adresează un îndemn bologanilor, ca atunci când vor citi cartea și se vor recunoaște în personajele acestuia, să realizeze că au devenit un simbol din ”satul a cărui poale a tivit Vlădeasa”.
Colega de bancă a autoarei o felicită pentru că în ciuda piedicilor, a avut puterea să meargă mai departe și regretă că li se despart drumurile, dar promite că va fi mereu alături de ea.
O consăteancă învârstă, dar cu forța unui om trecut prin viața i-a mulțumit că a adus atât de multă mândrie satului lor.
Ioana, plină de modestie, dar părând atât de impunătoare în frumosul costum popular în care era îmbrăcată, a preferat doar să mulțumească oamenilor care i-au fost alături, în special mamei sale care nu a lăsat-o să își abandoneze visele.
Lansarea de carte a fost urmată de câteva momente artistice, tot în notă rustică. A fost un eveniment frumos pentru toți cei prezenți.
Îi doresc Ioanei mult succes pe viitor, la cât mai multe astfel de cărți extraordinare și îi transmit felicitările de rigoare!

Poze realizate de Ioana Pleș. Puteți vedea mai multe fotografii de-ale Ioanei, dând clik aici

Lansare de carte - Surâsul umbrelor

Duminică, 12 mai 2013, la ora 13,00, la Căminul cultural din localitatea BOLOGA, jud. Cluj, va fi lansat primul volum al romanului SURÂSUL UMBRELOR, semnat de către tânăra autoare de 18 ani, IOANA RESTEMAN. O carte scrisă cu o fantastică îndemânare de către un condei măiestrit în arsura inimii unui copil talentat, cu infinită dragoste de cuvânt, de oamenii şi locurile în care s-a născut, o frescă a satului ardelean denumit de autoare "unul
dintre cele mai mândre sate cu care a tivit Dumnezeu poalele Vlădesei…" Acţiunea romanului se petrece pe parcursul mai multor decenii, începând cu anul 1910, în el fiind inserate momente de viaţă, tradiţii, obiceiuri, pe firul unei naraţiuni ilustrând viaţa unei familii aflate sub semnul unui blestem cumplit, ale cărui efecte s-au resimţit asupra mai multor generaţii. Totul are o bază reală, pe marginea căreia Ioana Resteman şi-a ţesut cuvintele în pânze fine dăruind cititorului o carte deosebită.

Dacă duminică vă aflaţi aproape de BOLOGA, nu veţi regreta participând la un eveniment de suflet, alături de Ioana Resteman şi invitaţii săi!

Georgeta Resteman

Dragă bunicule,

A trecut deja un an de zile de când ai plecat și cred că a venit în sfârșit timpul să încerc să spun ceea ce simt.
19 ani și câteva luni a fost prea puțin timp petrecut împreună. Îmi pare rău că ultimii doi ani au fost atât de dureroși și lungi pentru tine și îmi pare rău că nu am fost alături de tine mai mult, dar sincer, nu suportam să văd că nu ești în mediul tău. Patul nu era pentru tine... Tu trebuia să fii pe câmp, cosind iarba și prinzând pui de pasăre pe care să mi-i aduci să am grijă de ei.
Îmi pare rău că a trecut un an de zile și nu am fost să îți aduc o floare la mormânt, dar singură nu pot și încă nu am găsit persoana care ar putea să mă ajute să-mi țin sufletul la această întâlnire...
Îmi amintesc cu cât drag ai improvizat leagănul acela în șură și câte zile le-am petrecut lovind poarta, fiindcă vroiam să mă dau din ce în ce mai tare, dar nu era suficient loc. Apoi cartofii cu ceapă pe care mi-i făceai cu atâta dragoste.. de 3 ani de zile nu am mai mâncat ceva atât de bun.
Iar amintirea serilor când stăteam ghemuită la tine în brațe în timp ce tu îmi povesteai despre cum a venit vulpea și i-a furat toți peștii din căruță vecinului de vizavi îmi încălzește atât de bine sufletul... Sau serile de Crăciun când stăteai cu bunica lângă sobă și vă citeam pilde... Îmi e dor de tine și îmi e dor de tot, în special de mirosul dovleacului la cuptor.
Îmi cer scuze dacă acum ești dezamăgit de mine, dar voi încerca să mă revanșez pentru tot ce ție ți s-ar părea că am făcut greșit.
Și te rog... dacă tot ești acolo sus, pune o pila și trimite în calea mea un om la fel de extraordinar ca tine... Să am parte și eu de o iubire cum ai avut tu și bunica... pe care nici moartea nu o poate despărți.
Îmi lipsești.

Cu drag,

Bianca

Vreme bună.

Chiar dacă, după cum spunea colega mea de cameră, ”am ajuns să avem două anotimpuri, unul cald și unul rece”, trecerea la căldura asta - poate un pic excesivă pentru aprilie- a indus o stare de bucurie generală.
Fuste, rochii și ochelari de soare completează într-o manieră plăcută agitația orașului.
Terasele sunt pline, iar Piezișa este efectiv o explozie de tinerețe, râsete, beri și fum de țigară. Și într-un fel, acest ”zumzet”, mă duce cu gândul la serile petrecute în Costinești, încercând să ne facem loc printr-o mare de oameni, pentru a petrece puțin timp pe faleză, mirosul de alge să îți înțepe nările și fire de nisip să îți alunece printre degete.
E cald, e vreme bună! Ușor, dar sigur, se instalează febra distracției și a nopților nedormite. Dar, până atunci, ne pregătim pentru sesiune! :)

sursă poză

KnockOut Party lovește cu muzică electro direct din ghetto

Cluj-Napoca, 18 Aprilie 2013

Comunicat de presã

KnockOut Party lovește cu muzică electro direct din ghetto

KnockOut Party aduce pe scena evenimentelor clujene o explozie de adrenalină ce va invada mintea și corpul participanților. Mii de Watts putere vor zgudui întregul stadion Cluj Arena în data de 18 Aprilie 2013 când la pupitru se vor afișa nume de talie internaționalã din zona muzicii electro.
KnockOut Party este un concept clujean gândit și organizat de studenți care îmbinã o serie de stiluri muzicale gustate de un mare număr de tineri. Conceptul îmbină ritmuri de Ghetto Funk, Drum’n’Bass, Dubstep și Dirty Electro.
Discurile de mixaj vor fi învârtite de patru artiști consacrați printre care îi regăsim pe: Funky Drop (cel care a câștigat competiția internaționalã ”Bobmstrikes DJ Comp” în Noiembrie 2012), Meeloox (unul dintre cei mai prezenți artiști la suita de festivaluri House din țarã și strãinătate), Adrian Pelin (una dintre cele mai reprezentative imagini când vine vorba de petreceri studențești clujene și muzică House&Electro) și TripEngineer împreunã cu MC Aurikă (câștigătorii din vara anului 2012 a concursului de DJ de la Delta Music Fest).
Un impact care va duce publicul la un nou nivel îl vor avea cele trei scene cu pupitru propriu ce vor fi evidențiate în culori diferite.
„Vom instala o oglindã uriașã care la rândul ei este alcătuitã din bucăți mai mici de oglinzi îmbinate în diferite unghiuri pentru a crea un joc de lumini unicat până în acest moment. O să încercăm sã vorbim cu extratereștrii, la propriu!” a declarat Tudor Ogner, unul dintre organizatorii KnockOut Party.
KnockOut Party își deschide porțile în data de 18 Aprilie pentru a umple întreaga parcare subterană de la Cluj Arena. Biletele se pot cumpăra de la sediul OmniPass (căsuța galbenă din Campusul Hașdeu) de Luni până Vineri în intervalul orar 11-16 și de la sediul OSUT (Campus Observator, str. Ceahlău nr. 72) în același interval orar. Informații și rezervări de bilete se pot face la numărul de telefon 0756.319.423.
Informații suplimentare, update-uri periodice, concursuri cu premii constând în invitații și tricouri se pot regăsi pe pagina noastrã de Facebook: facebook.com/KOParty.ro
Date de contact
Grațian Lascu
Online Coordonator KnockOut Party
Tel: 0755 17 17 86
gratian.lascu@gmail.com

Când zidurile prind glas.

            Cluj-Napoca este un oraș extraordinar, plin de studenți și de oameni care mai de care mai talentați și plini de creativitate. Îmbinare dintre nou și vechi, dintre clădirile maiestoase cu geamuri imense de termopan până la scările în ruine ale Cetățuii, Clujul este un loc plin de posibilități. Astfel, plimbându-ne prin centrului orașului, de pe Bulevardul 21 decembrie până pe strada Memorandumului și Piezișa, se poate observa cum cei mai mulți tineri încearcă să rămână într-o mică măsură în istoria orașului, scriindu-și numele, dorințele, credințele pe pereții clădirilor.

            Printre aceste inscripții, în prim-plan sunt cele care fac referire la ”U Cluj”, echipa de suflet a clujenilor, dar în aceeași măsură, poți vedea mâzgălit pe ici-colo ”CFR 1907”. Este o concurență continuă, fiecare susținător al acestor echipe dorind să își arate dragostea.

            Continuând plimbarea, nu trebuie să faci mulți pași pentru a vedea iar și iar diverse porecle mâzgălite cu roșu, verde, negru: ”Krims”, ”RSKO”, ”Skar” sunt cele cu cea mai mare frecvență, dar există de asemenea o multitudine de semnături indescifrabile.

            După cum spuneam, Clujul este un oraș studențesc și plin de artiști, iar aceștia au grijă ca nu cumva trecătorii să uite acest lucru. Pe strada Piezișa, printre atâtea localuri și cu un aer plin de tinerețe, pe un zid tronează următorul slogan ”Students – Cluj-Napoca suntem noi”.

            ”13rituals” este o trupă care și-a lăsat sigla pe mai multe ziduri, pentru a-i face pe trecători curioși să caute semnificația acestui nume aruncat, în aparență, întâmplător pe pereții Gambrinusului.

            Unii tineri își mâzgălesc dragostea, ”și nu te pot uita Carla Martinez Sofia” fiind scris undeva într-un mic gang aproape de magazinul Sora.

            În scurta mea plimbare prin centrul orașului, am găsit câteva inscripții care m-au impresionat în mod plăcut. Cu un negru șters, într-o stație de autobuz, apare impunător portretul lui Lenin, sub este citat Stalin cu ”Învățați! Învățați! Învățați!”, însă este semnat Karl Marx.

Undeva pe cealaltă parte a străzii,  se arată sfioase o pereche de buze, care ne sugerează, ”keep smile” care, în ciuda greșelii de exprimare, îți dă energie pozitivă și nu te poți abține să nu zâmbești. Sloganul meu preferat, pe care îl văd zilnic și care mă face să mă gândesc că există speranță pentru o lume mai bună, este: ”Mai bine te rătăcești în pădure decât fără pădure”.

            Acestea însă sunt doar câteva exemple dintre însemnările pe care le vedem pe majoritatea zidurilor. Ele probabil sunt cu sutele, dar pentru a le descoperi, o plimbare liniștită este tot ce ai nevoie. Nu știi niciodată ce ai putea descoperi.

sursă foto 

Leapșă.

1. Numeşte şi mulţumeşte persoanei blogului care ţi-a dat premiul.
Ii multumesc mult bloggeritei Teodora Elena pentru leapșă și pentru că îmi urmărește blogul. O puteți găsi și pe pagina de facebook aici

 
2. Scrie 11 lucruri despre tine, că dacă tot ne-am împrietenit prin intermediul blogului, trebuie să ne ştim mai bine, nu?

 1. Am făcut parte 4 ani dintr-o trupă de teatru francofon
2. Am ochi albaștri-verzui
3. Ador cartofii prajiți
4. Sunt manichiuristă
5.Am publicat o carte
6. Am un frate mai mic
7. Nu am un anotimp preferat. Iubesc iarna pentru zăpadă, primăvara pentru flori, vara pentru căldură și distracție și toamna pentru încărcătura de sentimente cu care vine
8. sunt studentă la Jurnalism
9. Iubesc zâmbetele
10. Am avut norocul să cunosc prieteni adevărați
11. sunt dependentă de telefon


3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat şi formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi :

Întrebări...

1. Ce alegi între blog şi a călători?
Să călătoresc. Mereu mi-a plăcut să călătoresc (cu trenul mai ales) să văd locuri, să cunosc oameni diferiți.

2. Cine/ce te salvează de o zi oribilă?
O melodie frumoasă, un citat drăguț, o vorbă bună, un zâmbet sincer.

3. Ce îţi place să citeşti?
Orice, dar în special cărți de dragoste și cărți cu tematică rurală.

4. Haine sau pantofi - alege una şi spune-mi de ce
Cred că haine... nu știu, nu-s prea materialistă de felul meu. Dar îmi place să caut haine la SH și mă bucur când găsesc ceva foarte drăguț la un preț avantajos.

5. Unde ai vrea să te muţi?
La țară, să stau linișitită, să pot compune, dar desigur, să-mi duc familia si prietenii cu mine!

6. Ai întâlnit dragostea adevărtată?
Da! Păcat că n-am realizat la momentul potrivit.

7. Care este cel mai ciudat loc unde te-ai ascunde cu prietenul tău?
Într-un șanț?

8. Care este numărul maxim de prieteni care pot dormi la tine peste noapte?
Fără număr :))

9. Cea mai bizară călătorie a fost...
Voi spune că cea din Italia, fiindcă în februarie puteam face plajă, mergeam pe stradă și nu puteam vorbi în română fiindcă ne oprea poliția. :)
10. Asculţi muzică de obicei?
Mai rar...
11. Descrie-ţi viaţa în 5 cuvinte.
Prietenie. Zâmbete. Distracție. Emoții. Muncă. Satisfacție

Întrebările mele pentru alții :))

1. Ce ai duce cu tine pe o insulă pustie?
2. Dacă ai câștiga mâine 74625316 $, ce ai face cu ei?
3. Încrederea se câștigă sau se pierde?
4. O amintire e ceva ce ai, sau ceva ce ai pierdut? De ce?
5. Cum crezi că văd miopii lumea?
6. În ce ai vrea să te transformi dacă te-ai reîncarna?
7. Crezi ca te-ai descurca dacă nu ai putea să auzi?
8. Care este cartea ta preferată?
9. Ce preferi între măsline și porumb?
10. Color sau alb negru? De ce?
11. Consideri ca fotografia e o artă?

Leapsa merge la următorii: CLM, Bianca

22 martie pe sfârșite.

Ieri a fost 22 martie. 5 ani de la acel 22 martie care m-a făcut să realizez cât zbucium poate să existe în două suflete de copile.
Dar, pentru prima dată, 22 martie nu a acționat puternic asupra mea. Nu am avut regrete sau strângeri de inimă, nici măcar melancolie. Singurul lucru pe care l-am conștientizat a fost că timpul trece extrem de repede. Și... nici măcar o dată nu m-am gândit că aș vrea iar să fie 22 martie 2008.
De ce? Cred că... pentru simplul fapt că viața, cu numeroasele ei întorsături, mi-a tăiat toate cele 3 legături pe care le aveam cu acea dată. Dar ca să fie sigură că nu uit, m-am întâlnit întâmplător ieri pe stradă cu una dintre aceste legături, pe care nu am mai văzut-o de vreun an de zile.
Poate la anu nu îmi voi mai amintit deloc...

Concurența ar trebui să fie constructivă.

Sunt perfect de acord că trebuie să existe concurență, altfel nu am reuși să ne depășim limitele, dar, de la concurență la invidie și răutate e doar un pas mic. Să dau un exemplu. Eu, ca și o scriitoare wannabe, mă bucur când văd oameni din generația mea, care scriu, fiindcă mă motivează și le citesc cu drag creațiile. Nu spun că toți scriu extraordinar, dar pentru ce îmi place și pentru ce nu îmi place pot aduce argumente.
Sunt însă unii oameni care critică inutil și ”pur și simplu nu le place” fără să fie capabili să spună de ce. Nu mă refer aici strict la scriitori.
Și din câte am observat, printre fotografi există mai multă invidie și răutate. Părerea mea :-? Preferă să spună ”pozele mele sunt mai faine”, eventual să arunce cu noroi în altul, în loc să încerce să muncească mai mult, să treacă la nivelul următor.
Concurența ar trebui să fie constructivă!